FANDOM


KiraOglinda

Kira Nerys în dublu exemplar.

Universul oglindă este un univers paralel. Personajele din universul oglindă sunt, în general, la fel ca personajele din continuitatea „normală” (de exemplu, conţine un James T. Kirk şi un Spock), dar personalitatea lor, pe ansamblu, este mult mai agresivă, neîncrezătoare şi oportunistă. Întrucât universul „normal”, de obicei, descrie un viitor optimist, în care Federaţia Unită a Planetelor bazată pe Pământ preţuieşte pacea şi înţelegerea, episoade stabilite în universul oglindă prezintă o galaxie marcată de un război continuu, în care nu prea e loc de compasiune gratuită. Uniformele sunt mult mai sugestive, de exemplu femeile poartă haine care le arată buricul.

În secolul al XXIII-lea, umanitatea a înrobit zeci de lumi extraterestre şi a format Imperiul Terran în locul Federaţiei Unite a Planetelor (aşa cum există în universul principal). Ofiţerii sunt barbari la bordul navelor spaţiale şi disciplina este impusă prin tortură - membrii echipajelor au agonizatoare în loc de fazere şi navele au fost dotate cu carcere de agonie. Ofiţerii pot avansa în rang prin uciderea superiorilor pe care îi consideră incompetenţi. Salutul militar este în stilul roman/nazist şi este folosit de către toţi membrii echipajului pentru a-şi arăta loialitatea. Când a avut contacte cu persoane din universul normal, Imperiul Terran a început o serie de reforme benefice, dar a fost răsturnat în secolul al XXIV-lea, prin urmare a fost înlocuit cu o Alianţă la fel de barbară a mai multor specii extraterestre care au profitat de slăbirea Imperiului Terran şi a înrobit pe umani, foştii stăpâni.

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.